Home » Știință » Un robot a trecut pentru prima dată în istorie testul conştiinţei de sine

Un robot a trecut pentru prima dată în istorie testul conştiinţei de sine

Un robot a trecut pentru prima dată în istorie testul conştiinţei de sine
Publicat: 19.07.2015
Un robot american a trecut pentru prima dată în istorie clasicul King's Wise Men ("Sfetnicii regelui"), un test de identificare a propriei conştiinţe, informează independent.co.uk.

Acest test clasic de autoconştientizare are la bază următoarea poveste: „Regele i-a chemat la curtea lui pe cei mai înţelepţi trei oameni din regat pentru a-şi alege următorul sfetnic. A pus o pălărie pe capul fiecăruia dintre ei, astfel încât fiecare înţelept putea să vadă pălăriile celorlalţi, dar nu şi pe a lui. Fiecare pălărie era albă sau albastră. Regele le-a garantat celor trei înţelepţi faptul că cel puţin unul dintre ei purta o pălărie albastră – cu alte cuvinte, în încăpere puteau fi una, două sau trei pălării albastre, dar nu zero. Regele a anunţat, de asemenea, că acest concurs va fi cinstit pentru toţi cei trei participanţi. Aceştia nu aveau voie să vorbească între ei. Regele a promis că acela care va păşi primul în faţa lui şi va spune ce culoare are pălăria pe care o poartă va deveni noul lui sfetnic”.

Inginerii de la Institutul Politehnic Rensselaer din New York au adaptat acest test pentru un grup de trei roboţi – doi dintre ei au fost informaţi în legătură cu faptul că au primit „o pastilă care prosteşte”, din cauza căreia nu mai pot să vorbească. Apoi, toţi cei trei roboţi au fost invitaţi să spună care dintre ei poate încă să „vorbească”.

Iniţial, toţi cei trei roboţi nu au putut să rezolve problema şi au spus „Nu ştiu”, însă, unul singur, după ce şi-a auzit propria voce, a adăugat imediat: „Îmi pare rău, acum ştiu!”.

Experţii în robotică spun că trecerea cu succes a acestui test simplu nu reprezintă „o conştientizare deplină a sinelui”, dar Selmer Bringsjord, coordonatorul studiului, consideră că, prin trecerea mai multor teste de această natură, viitorii roboţi îşi vor construi un repertoriu de abilităţi care îi vor ajuta să devină tot mai folositori pentru oameni.

În 2014, un super-computer a devenit prima formă de inteligenţă artificială din lume care a trecut cu brio Testul Turing, convingând un grup de voluntari că era un băiat în vârstă de 13 ani.

Sursă: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Bulgaria devine cel de-al 21-lea membru al zonei euro
Bulgaria devine cel de-al 21-lea membru al zonei euro
Suedia nu mai are loc în penitenciare și închiriază celule de închisoare în Estonia
Suedia nu mai are loc în penitenciare și închiriază celule de închisoare în Estonia
O nouă analiză a Manuscriselor de la Marea Moartă ar putea rescrie istoria evreilor
O nouă analiză a Manuscriselor de la Marea Moartă ar putea rescrie istoria evreilor
Omenirea a atins punctul fără de întoarcere pentru ghețarii lumii
Omenirea a atins punctul fără de întoarcere pentru ghețarii lumii
„Conspirații cu gen. Emil Străinu” începe joi, 5 iunie, de la 22:00, LIVE pe YouTube Cancan
„Conspirații cu gen. Emil Străinu” începe joi, 5 iunie, de la 22:00, LIVE pe YouTube Cancan
„Cel mai vechi selfie” din istorie ar putea fi o operă de artă neanderthaliană veche de 43.000 de ani
„Cel mai vechi selfie” din istorie ar putea fi o operă de artă neanderthaliană veche de 43.000 de ani
De ce este important să reciclăm bateriile și dispozitivele electronice
De ce este important să reciclăm bateriile și dispozitivele electronice
Așteptările, poveștile pe care le țesem între realitate și iluzie: Sunt acestea bune sau devastatoare pentru psihic?
Așteptările, poveștile pe care le țesem între realitate și iluzie: Sunt acestea bune sau devastatoare pentru psihic?
Fibra care ar putea avea beneficii pentru pierderea în greutate similare cu Ozempic
Fibra care ar putea avea beneficii pentru pierderea în greutate similare cu Ozempic
Cafeaua poate afecta tratamentele medicamentoase. Un farmacist explică de ce!
Cafeaua poate afecta tratamentele medicamentoase. Un farmacist explică de ce!
3 Idei de amenajare a grădinii în stil minimalist (P)
3 Idei de amenajare a grădinii în stil minimalist (P)
Test de cultură generală. Care este cel mai rece loc de pe Pământ?
Test de cultură generală. Care este cel mai rece loc de pe Pământ?
Secretele unui Interior Funcțional și Elegant: Ghid Practic (P)
Secretele unui Interior Funcțional și Elegant: Ghid Practic (P)
Omenirea ar putea atinge singularitatea în următoarele 6 luni
Omenirea ar putea atinge singularitatea în următoarele 6 luni
Un elefant sălbatic, vizitator neașteptat într-un magazin din Thailanda
Un elefant sălbatic, vizitator neașteptat într-un magazin din Thailanda
Un medicament care acționează ca un „cal troian” reduce cu 44% riscul de deces la cancerul de sân
Un medicament care acționează ca un „cal troian” reduce cu 44% riscul de deces la cancerul de sân
Un studiu arată că telefonul are un impact mai mare asupra psihicului decât lipsa de mișcare
Un studiu arată că telefonul are un impact mai mare asupra psihicului decât lipsa de mișcare
Astăzi se împlinesc 154 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai prolifici istorici şi scriitori pe care i-a avut România vreodată
Astăzi se împlinesc 154 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai prolifici istorici şi scriitori pe care i-a avut România ...